Geek Meet in 24

Salut,
voi merge în 24 la Geek Meet Cluj (uai că de mult nu am mai fost acolo). Principalul motiv pentru care am decis să merg, în afară da faptul că va prezenta Alex Deva și o să fie ziua de după un examen, este că vreau să mă întâlnesc cu Filip, Mihai și eventual alți colegi pe care la fel de demult nu i-am mai văzut.

Din păcate părerea mea despre Geek Meet a scăzut foarte mult după ultimele ediții, spre să obțin un motiv bun la ediția aceasta pentru care să mi-o mai schimb. Sper să vină și ceva colegi din GSL… ?!

Cum a fost la meeting în C7?!?

A fost chill, adică a fost foarte lejer și fun. :)

Cum era de așteptat temele întâlnirii au fost evenimentele recente ce au marcat 25 de ani și 17 ani de existență a principalilor piloni în Software-ul Liber: GNU și respectiv Linux.
S-a făcut proiecție la filmulețul-dedicație celor 25 de ani GNU, povestit de Stephen Fry. După care am urmărit filmul Revolution OS, reprezentând o evocare a întregii istorii FSF, GNU, Linux și Open Source! A fost suc, pop-corn, ceva colegi noi din cămin însoțiți de veterani ai grupului cum ar fi Cristi M.

Câteva cuvinte de mulțumită celor implicați la acest eveniment:

  • Raul Opruță, merci pentru postere și scotch
  • Adi Roiban, merci pentru proiector, autocolante și CD-uri
  • Marius Lupou, merci pentru organizare sală
  • Alin, merci pentru suport și ajutoare organizare
  • Camera 102, 106, merci pentru pop-corn :)

Am făcut ceva poze, aci dați de ele.
În rest, ne vedem la anu’!!!

Iarăși meeting în C7

Întrunire în C7 ediția 2008

Vă aduceți aminte de Octombrie, anul trecut. Da, atunci eram boboc și am zis să organizăm o întrunire la care să participe mai mulți colegi cunoscuți și necunoscuți cu scopul de a povesti și a petrece bine timpul. Ieșise vesel și cu multă lume, nu mint!

Anul acesta facem ceva în gen, doar că mai puțin interactiv. De fapt organizăm o proiecție de filme, normal cu o tematică pe măsură, și anume „Software Liber”. Subiectul sper să fie unul interesant și cognitiv, mai ales că devine din ce în ce mai actual.

În rest, scenariu clasic: povești, freebies (adică lucruri free), cunoștințe noi și bună voie! :)

Sunt câteva mulțumiri de adus în special colegilor din C7, Grupului pentru software liber și echipei Ubuntu România!

Sunt așteptați toți, și mai ales cei ce au pierdut ediția din 2007!!! Nu uitați să vă luați și laptop-urile!!!
:)

Mamma mia!


Most probably the most funniest and sweet movie I’ve seen for the last year (excluding animations from Pixar and DreamWorks). And it is damn incredible to see Pierce Brosnan singing and Meryl Streep jumping all over the movie :D.
Official website.